Tantra nu înseamnă sexualitate ci a vedea sfințenia în tot ce te înconjoară.

Tantra nu înseamnă desfrânare ci un control desăvârșit.

Tantra înseamnă iubire și transcendere.

Tantra înseamnă nondualitate și realizare instantanee a Unității.

Tantra înseamnă curaj și înțelepciunea de a-ți accepta aparentele limite prezente și de a avansa neîncetat către nelimitare.

Tantra înseamnă să fii mereu tu însuți și să îl pui întotdeauna pe Dumnezeu pe primul loc.

.........................................................................................................

Cum e posibil ca emoția erotică să ne înalțe ? Fiindcă omul superior, care nu neagă și controlează perfect instinctele vede spontan în persoanele de sex opus o ființă divină, iar pe el se ipostaziază instantaneu în contrapartea sa. Erosul plin de iubire ne aduce aminte că suntem cu adevarat sfinți... și pentru asta trebuie, doar, să refuzăm căderea în animalitate.

.........................................................................................................

ADI Tantra înseamnă Prima Tantră sau Tantra Primordială.

.........................................................................................................

Cand un barbat trezit spiritual  iubeste, o face cu toata inima lui.

Pentru el, nu exista jumatati de masura. El stie ca este datoria lui sacra sa adore femeia spre care sufletul il cheama si ca pasiunea si dorinta lui pentru ea ii deschid inima. Doar cu inima complet deschisa el este cu adevarat pregatit sa o primeasca. Doar cu inima complet deschisa, ea se poate trezi si revela.

El se imbata de parfumul pe care ea il raspandeste, daruindu-i feminitatea ei, lasandu-se purtat i n sfere necunoscute pana atunci de iubire, de dor, de aspiratie ardenta pentru o uniune completa.

Amintirea ei, imaginea zambetului ei seducator curge prin el ca o seva datatoare de viata. Atunci, iubirea explodeaza in particule infinite in tot ceea ce atinge, curge prin sarutul si imbratisarea lui, se revarsa in jocul lui cu ea si cu viata insasi.  Este inceputul real al devenirii lui ca barbat.

 Iubind-o, realizeaza ca misterul ei este de nepatruns pentru minte si renuntand sa mai incerce sa o inteleaga, incepe in sfarsit sa se inteleaga pe el insusi, asa cum este facut, sa isi cunoasca puterea, unicitatea, sa se apropie de esenta. Cu cat iubirea si pasiunea dintre ei devine mai intensa, cu ata mai mult el se intoarce catre interior, este purtat prin labirint, spre a-si descoperi centrul.

Iar centrarea lui, ancorarea lui in iubire si in ceea ce este de nepatruns, devotiunea lui stabila si ferma ii deschid femeii iubite de el portile si ii ofera aripile necesare pentru ca zborul sa inceapa.

Desfacandu-si aripile, petelalele de floare si inima strabatuta de misterul iubirii ce o inalta, ea capata increderea de a se dezvalui ca o Zeita a Iubirii, asa cum este. Se descopera pe sine, in oglinda ochilor lui luminosi, mai frumoasa si mai puternica decat a crezut vreodata ca poate fi si se minuneaza de miracolul ce exista in ea. Fiinta ei raspandeste ceresc parfum si parca naste universuri, daca vrea.

Nu mai este vorba de frumusetea de suprafata, a formei, ci de Frumusetea dintai, ce  danseaza acum libera prin ea. Nu mai este nevoie de puterea superficiala, a masculinizarii fortate, de puterea rigida a nenumaratelor scuturi pe care si le ridicase plecand la lupta, crezand ca doar luptand se va apara, caci ea descopera ca are de partea ei Forta Vietii, a creatiei, a tuturor stelelor si a planetelor, a Mamei Pamant si o putere infinita de a hrani, de a naste si de a crea. Devine miraculoasa. Magica. Fericita.

Si abia atunci, ea ii ofera totul lui, caci abia acum ii este permis sa ofere, acum, cand el, iubind-o si iubind-o si iubind-o,  i-a oferit accesul la propria comoara interioara. Poarta este in ea, dar cheia este la el.

Iar ea ii ofera, celui care stie iubi, la nesfarsire, comoara dupa comoara.

Cine stie, tace.

Sursa: aici.

 

.........................................................................................................

Avertisment

”Cu cât cazi de mai de sus, cu atât te lovesti mai tare”.

Tantra nu este potrivită pentru persoane care nu doresc transformarea spirituală și care fac diverse compromisuri de conștiință. Este nevoie de responsabilitate și iubire pentru a păși în câmpul fascinant al transformării și realizării spirituale tantrice. Una din căile de cădere ale practicanților tantrici este aceea de a folosi abilitățile dezvoltate pentru a realiza magie neagră. Aceasta va atrage acumularea unei karma negativă dificilă și dureroasă și ar fi un mod prostesc de a acționa. Farmecul personal și iubirea care se trezesc în inima ființelor de sex opus pentru un sau o tantrika trebuie tratate cu înțelepciune și responsabilitate.

În nici un caz nu trebuie să acționăm astfel încât să generăm suferință sau să profităm în diverse feluri de astfel de situații.

Dacă un (sau o) tantrika practică și metode care includ fuziunea amoroasă cu persoane de sex opus, atunci, pentru a nu cădea spiritual, este necesar să fie îndeplinite ”Cele 5 condiții ale Iubirii Perfecte”:

- să fie o acțiune în acord cu voința divină și consacrată lui Dumnezeu

- să fie realizată cu continență sexuala perfectă

- să fie realizată cu iubire

- să fie realizată cu transfigurare

- să pornească din Inimă, să se desfășoare în Inimă și să își petreacă aparentul sfârșit exterior în Inimă.

Dacă acestea sunt îndeplinite, apropierea dintre bărbat și femeie nu va genera nici un fel de cădere spirituală, ci va amplifica enorm evoluția spirituală a celor doi.

Tantra NU este doar continență sexuală perfectă, dar fara ea este impostura și devine o cale periculoasă de cădere accelerată.

Tantra este arta transfigurarii vieții și a recunoașterii prezenței divine în tot ceea ce este lumea și în tot ceeea ce suntem.

Tantra NU este o metodă sexuală, iar principiile spirituale ale apropierii față de persoanele de sex opus sunt doar o mică parte din Tantra.

Tantra NU este magie neagră. Tantra NU poate fi practicată de cei care nu au înalte calități spirituale, morale si etice.

Tantra NU poate fi practicată fără îndrumarea unui maestru competent.

Dacă nu aveți un maestru competent NU ÎNCERCAȚI SĂ PRACTICAȚI TANTRA.

Daca nu ati atins un nivel autentic de maiestrie in Tantra, nu scrieti, nu vorbiti, nu dati sfaturi, nu apreciati si nu criticati Tantra.

În afară de Tantra, există multe alte căi spirituale care pot fi abordate, NU NECESITĂ CONDIȚII ATÂT DE STRICTE ȘI SUNT EXCELENTE – de exemplu, creștinismul practic autentic, yoga, disciplinele taoiste, chi kung, tao . Vă avertizăm că, așa cum aurul are multe variante de falsificare, în afară de Tantra autentică, ce este foarte rarâ, există numeroase lucrări, cursuri și grupări intitulate „de tantra” ce sunt superficiale și nu onorează acest excepțional curent spiritual. Există, de asemenea, așa-numita ”tantra demonică”, care este o oroare pentru ceea ce înseamnă binele, frumusețea, iubirea și spiritualitatea. Vă sugerăm, în primul rând, să vă feriți cu putere de a greși astfel.

Acharya Shiva Shankara